INSPIRO

Societatea Română de Pneumologie inițiază primul Program național de aderență la tratament a pacienților cu afecțiuni respiratorii obstructive cronice din România, menit să pună la dispoziția bolnavilor cu astm și BPOC informații legate de maladia pe care o au și beneficiile unui tratament corect.

Desfășurătorul programului prevede, pentru început, o serie de întâlniri cu medicii de familie, destinate actualizării cunoștințelor referitoare la cele două patologii și dialogului cu privire la principalele dificultăți în obținerea unei bune aderențe la tratament a acestei categorii de bolnavi.

Soluțiile găsite vor fi transpuse în informații pentru pacienți, care vor ajunge la aceștia în cadrul mai multor sesiuni educative, prin materiale tipărite, precum și cu ajutorul unei platforme de educație online.

Programul va începe în cinci centre universitare pilot: București, Constanța, Craiova, Cluj, Timișoara și se va desfășura în parteneriat cu Societatea Națională de Medicina Familiei, din partea căreia participă cinci coordonatori regionali, unii dintre ei membri ai grupului RespiRo.

Sunt invitați să se înscrie medicii de familie cu interes pentru bolile respiratorii, coordonatorii SNMF regionali fiind și persoanele de contact:

Centru Adresa de contact
București adelaiancu@yahoo.com
Constanța dr.sergiu.chirila@gmail.co
Craiova comiselgabriela@yahoo.com
Cluj amfclujsecretariat@gmail.com
Timișoara claudia_iftode@yahoo.com

Sesiunile, care au caracter de curs și vor fi creditate cu puncte de EMC, se vor desfășura după calendarul de mai jos (în curs de completare), fiecare medic de familie fiind așteptat să participe la o singură întâlnire. Numărul total de locuri este limitat la 100 pentru fiecare centru universitar.

București Constanța Craiova Cluj Timișoara
15.09.2017 08.09.2017 30.09.2017 21.09.2017 15.09.2017
20.09.2017 29.09.2017 14.10.2017 27.09.2017 19.09.2017
16.10.2017 06.10.2017 21.10.2017 11.10.2017 oct.2017
25.10.2017 19.10.2017 28.10.2017 26.10.2017 oct.2017
08.11.2017 08.11.2017 04.11.2017 nov.2017 nov.2017

Considerăm această inițiativă ca fiind un demers național important, care va conduce la creșterea aderenței la tratament și, implicit, a calității vieții pacienților cu afecțiuni respiratorii obstructive cronice din România.