Strategia „Dacă-Atunci” în prevenirea fumatului: Cum o aplicăm în cadrul Proiectului FreshAir4Life
În fața presiunii grupului și a provocărilor zilnice, mulți adolescenți se confruntă cu o dilemă: să încep și eu să fumez sau nu? Chiar și atunci când sunt conștienți de efectele nocive ale acestui obicei, mulți dintre ei acceptă la un moment dat o primă țigară. În cadrul proiectului FreshAir4Life, o abordare inovatoare bazată pe „strategia Dacă-Atunci” oferă soluții practice pentru a-i ajuta să gestioneze aceste alegeri.
Dr. Adriana Antohe, implicată activ în lucrul cu tinerii în cadrul proiectului, ne explică cum intenția de implementare poate transforma deciziile impulsive într-un comportament sănătos. Scopul final: prevenirea fumatului și dezvoltarea unui mod de viață echilibrat.
Ce înseamnă intenția de implementare, ce presupune această strategie?
Pe scurt, intenția de implementare este o strategie de autoreglare, sub forma unui plan „Dacă-Atunci” care stabilește cum, unde și când va avea loc un comportament. Mulți oameni au intenții minunate legate de starea de sănătate, dar în realitate doar 50% dintre ele se vor transforma în acțiune. Să ne gândim la celebrele rezoluții de Anul Nou! Acest lucru se întâmplă pentru că eșuăm în a face primul pas – în a începe implementarea acelor noi comportamente sănătoase. Suntem deturnați din acțiunea noastră sau, pur și simplu, motivația noastră scade. Intenția de implementare adresează exact asta – ne ajută să construim un plan pentru situațiile în care eșuăm la primul pas, suntem deturnați sau avem motivație slabă. Astfel, gândind în avans un plan pentru aceste situații, automatizăm acțiunea.
Cum arată asta concret?
Dacă, să spunem, planul inițial este să alerg cu prietena mea (pentru că știu că mișcarea este sănătoasă și, alergând cu prietena mea, am un dublu câștig), caut să nu ajung în situația de a nu mai alerga doar pentru că ea nu poate într-o anumită zi. Deci îmi fac un plan B: „Dacă prietena mea nu poate să alerge cu mine miercurea asta, atunci îmi voi pune căștile și voi asculta ultimul concert Coldplay în timp ce alerg singură.” Creând un plan specific pentru o situație de impas, rezolv în avans „criza” și măresc șansa ca acțiunea să se întâmple. Nu va mai fi necesar să găsesc soluții într-un moment dificil, sub presiunea situației și a impulsului.
Este ca atunci când exersez diverse scenarii pentru situațiile de urgență în clădirea în care lucrez. În momentul în care chiar va izbucni un incendiu, poate că emoțiile vor fi copleșitoare și apelarea la gândire, logică și luare de decizii nu va avea rezultate performante. Așa că este extrem de eficient doar să merg pe traseul stabilit, rapid și calm, astfel încât să fiu în siguranță în afara clădirii, alături de colegii mei.
Concret, să ne imaginăm că un adolescent este întrebat de colegi de ce nu încearcă și el o țigară, de ce stă fără să fumeze lângă fumători. Se poate simți presat să se „conformeze/integreze” fumând, chiar dacă și-a promis că n-o să fumeze niciodată, văzând câtă suferință și boală aduce fumatul. Acel adolescent poate fi ajutat prin construirea în avans a unor fraze pe care să le spună automat (în care să exprime cu argumente credibile, potrivite lui, refuzul țigării, zâmbind relaxat: „Nu fumez pentru că fumatul îmi strică părul/unghiile/tenul.”).
Ce dovezi susțin eficiența acestei metode comparativ cu alte strategii de renunțare la fumat?
Conceptul a fost introdus de psihologul Peter Gollwitzer în 1999. Studiile arată că planurile de tip „Dacă-Atunci” ajută mult în atingerea unui obiectiv, deoarece ne ajută să găsim în avans soluții pentru potențiale situații care ne-ar putea sabota. Aceste planuri sunt mai eficiente când dificultățile legate de autocontrol ne opresc din a ajunge la scopul dorit. De obicei, stabilim un obiectiv clar și un plan, dar ne e greu să știm exact când să acționăm pentru a-l atinge. Sau ne e greu să ne ținem de plan atunci când apar provocări la care nu ne-am gândit.
Cum arată un exemplu concret de strategie „if/then” pe care o folosiți în sesiunile cu tinerii?
În primul rând, lucrăm cu tinerii pentru vizualizarea planului – îi ghidăm să își imagineze un viitor sănătos, în care aleg să nu fumeze și beneficiază de o stare fizică mai bună, libertate financiară și respect pentru propriile decizii.
Apoi, folosim contrastul mental – îi ajutăm să identifice situațiile în care ar putea fi tentați să încerce fumatul, cum ar fi presiunea grupului sau curiozitatea, și să analizeze consecințele pe termen lung.
Urmează planul precis, unde aplicăm strategia „if/then”: „Dacă cineva îmi oferă o țigară, atunci voi spune ‘Nu, mulțumesc, nu fumez’ și voi schimba subiectul” sau „Dacă mă simt presat de prieteni, atunci voi găsi o scuză să plec din acea situație.” Sau un răspuns concret, cu subiect și predicat, care li se potrivește lor și pe care îl pot spune automat când se află în situația de a fi tentați sau invitați să încerce o țigară.
În final, trecem la revizuirea planului – tinerii reflectează asupra strategiilor lor, discută ce a funcționat și ajustăm planul împreună pentru a fi mai eficient în viitor.
Ce provocări întâlniți în discuțiile cu tinerii despre fumat și cum reușiți să-i implicați activ în proces?
Tinerii se simt judecați dacă recunosc că fumează și preferă să ascundă asta. Unii primesc eticheta de copil rău doar pentru că fumează. Secretul este să arăți interes real în ceea ce au de spus și să recunoști faptul că este doar o alegere (a fuma), iar adulții din jurul lor pot face mai mult pentru tinerii care fumează doar pentru a fi cool. Le putem oferi opțiuni de a rămâne cool și atunci când nu fumează.
În ce măsură presiunea socială și influența anturajului pot fi gestionate prin implementarea intenției?
Studiile arată că planurile „Dacă-Atunci” reduc intervalul de timp dintre intenție și începerea comportamentului dezirabil. Formarea unui plan concret pentru o situație specifică înseamnă procesarea și activarea acestei situații în creier, astfel încât ajunge să fie automatizată. Asta înseamnă că avem o memorie mai bună și mai rapidă a lucrului bun care merită făcut. Când ne aflăm într-o situație asemănătoare cu cea exersată prin repetiție, e ca și cum „banda” din mintea noastră rulează automat, iar cuvintele și acțiunile vin de la sine, fără să fie nevoie să le gândim în acel moment. Această metodă poate fi folosită pentru aproape orice schimbare de comportament.
Ce tip de sprijin (din partea părinților, profesorilor sau comunității) poate îmbunătăți eficiența acestei metode?
Părinții, profesorii și comunitatea sunt modele pentru copii și tineri. Ar fi ideal ca părinții să nu fumeze, să se fi lăsat de fumat, să fie împotriva fumatului și să reacționeze ferm dacă află că un adolescent fumează. De exemplu, pot stabili regula clară: „Cât timp ești întreținut de mine, nu fumezi – nici acasă, nici în altă parte.” În plus, ar trebui să evite fumatul în casă sau pe balcon. Totuși, la fel de important este să își asculte cu adevărat copiii, să fie parteneri de dialog, să caute împreună soluții și nu doar să impună consecințe.
