Școala fără Fum
Magdalena Ciobanu, pneumolog: “Vrem să facem echipă cu elevii, profesorii și părinții pentru ca “Școala fără Fum” să existe cu adevărat”
Fumatul ucide aproximativ 8 milioane de oameni pe an în întreaga lume, dintre care 1,3 milioane mor din cauza expunerii nefumătorilor la fum de tutun (fumat pasiv). Pentru a preveni dependeța de nicotină și a reduce fumatul în rândul tinerilor, Organizația Mondială a Sănătății a lansat în anul 2017 proiectul Smoke Free Campus, preluat de atunci de multe școli și universități la nivel global.
În România, Legea nr. 230/2024 preia recomandările OMS și interzice fumatul în școli și în spațiile din imediata apropiere. Interdicția se referă atât la spațiile închise (clădiri și vehicule școlare), cât și la spațiile deschise (curtea școlii, parcare, perimetrul din jurul școlilor). Dacă legea ar fi respectată, toate unitățile de învățământ s-ar încadra în recomandările OMS. Cu toate acestea, în multe spații ale școlilor, încă se fumează.
Un obiectiv al proiectului FRESHAIR4Life este Școala fără Fum – un proiect pilot care propune soluții pentru respectarea legii ce interzice fumatul în perimetrul școlilor. Care sunt provocările? Am întrebat-o pe Dr. Magdalena Ciobanu, medic primar pneumolog, tabacolog. Dr. Ciobanu a inițiat și coordonat programul STOP FUMAT de sprijinire a fumătorilor să oprească consumul de tutun și a nefumatorilor să nu înceapă fumatul.
În mod ideal, acolo unde există lege, nu ar trebui să existe dezbateri despre aplicarea ei. Scopul acestui proiect-pilot este să ajute școlile să respecte legea, într-un mod care să fie funcțional și acceptat de comunitate. Primul pas a fost făcut – s-a stabilit regula, prin lege. Însă realitatea este diferită: în unele școli, profesorii și personalul nedidactic și elevii ies împreună în afara perimetrului școlii pentru a fuma; în altele, se fumează chiar în interior.
Nu neglijăm faptul că există o rezistență – atât din partea elevilor, cât și a adulților. Scopul nostru este să identificăm măsuri concrete pentru ca această interdicție să fie aplicată eficient. Într-un număr de școli-pilot, vom testa diferite metode pentru a vedea ce funcționează și ce nu, astfel încât să putem propune o soluție realistă pentru majoritatea școlilor.
Unde este provocarea, cum pot fi convinși oamenii să respecte legea?
Rolul cuvintelor este esențial și ați menționat un verb pe care vrem să îl evităm, anume a convinge. Atunci când îți propui să convingi pe cineva și îi spui asta, de cele mai multe ori generezi o reacție adversă. Așadar, ne dorim să informăm. Oamenilor le lipsește informația detaliată, care poate declanșa scânteia necesară pentru a se opri și a se gândi: e bine ce fac, nu am altă variantă, chiar vreau să fac asta?
În România, se întâmplă frecvent ca oamenii să nu respecte o lege care le impune o schimbare, pentru că nu înțeleg de ce este necesară acea schimbare. Dacă un om înțelege clar avantajele unui nou comportament, este mai predispus să-l adopte. De aceea, primul pas al acestui proiect nu este „convingerea” oamenilor, ci informarea lor. Ne dorim ca profesorii, elevii și părinții să primească informații detaliate despre impactul fumatului – nu doar „fumatul dăunează sănătății”, ci și explicații care să le dea de gândit.
Care va fi strategia împotriva acestei lipse de informare?
Comunicarea trebuie adaptată în funcție de public. Pentru adulți (personal didactic și nedidactic): trebuie să înțeleagă că aplicarea legii nu este o formalitate, ci o măsură benefică pentru toți. Pentru elevi: informațiile trebuie să fie relevante pentru realitatea lor, iar alternativele la fumat trebuie să fie atractive.
Pentru fumători și nefumători: trebuie să evităm antagonizarea celor două categorii. Este esențial. În plus, trebuie să recunoaștem o realitate importantă: pentru elevi, fumatul este adesea un comportament social, nu doar o dependență de nicotină. Adolescenții fumează din motive sociale – pentru a se integra într-un grup, pentru a avea o activitate „interesantă” în pauze. Dacă vrem să reducem fumatul în școli, trebuie să le oferim alternative.
O altă realitate revelată de discuțiile cu elevii și profesorii este aceea a adulților care fumează împreună cu elevii deoarece consideră că astfel ”se apropie mai mult de elevi” pentru a îmbunătăți relația cu aceștia.
Cum aflăm ce își doresc elevii?
În cadrul proiectului FreshAir4Life, am organizat focus grupuri și am aplicat chestionare pentru a înțelege mai bine perspectiva elevilor. Am descoperit că mulți dintre ei știu deja efectele fumatului, dar continuă să fumeze pentru că nu au alternative interesante de petrecere a timpului liber. De exemplu, elevii au spus că fumatul în afara școlii le oferă o „activitate” în pauze. Dacă rămân în școală, se plictisesc. Prin urmare, una dintre soluții ar putea fi organizarea unor activități atractive în pauze, care să-i facă mai puțin tentați să fumeze.
Care poate fi rolul profesorilor și al părinților în atingerea obiectivelor?
Un aspect surprinzător pe care l-am aflat în timpul unor focus grupuri a fost atitudinea unor părinți față de fumatul copiilor lor. Unii spun că „măcar nu consumă droguri”, fără să conștientizeze că fumatul poate fi o poartă de intrare spre alte adicții. În ce îi privește pe profesori, unii se simt neputincioși în fața părinților care nu sprijină politicile anti-fumat. Există chiar părinți care cer școlii „să nu se bage” în acest aspect, considerând că este o alegere personală a copilului.
Putem spune atunci că Școala fără Fum ar putea exista doar dacă toți actorii implicați fac echipă?
Categoric. Cum spuneam, acest proiect nu își propune să convingă pe cineva, ci să colaboreze cu elevii, profesorii și părinții pentru a găsi soluții eficiente. Să facă echipă cu ei. Spre deosebire de alte inițiative bazate doar pe sancțiuni, acest proiect adoptă o abordare participativă. Etapele ar suna cam așa: (1) informare corectă și adaptată fiecărui grup, (2) crearea de alternative atractive pentru elevi, (3) implicarea activă a comunității școlare – elevi, profesori și părinți – în stabilirea regulilor și măsurilor. În acest fel, aplicarea legii nu va fi percepută ca o constrângere, ci ca o schimbare benefică, acceptată de toți. Acesta este obiectivul final și doar așa poate fi atins.
A consemnat Ioana Hașu-Georgiev
